16 august 2017 Drept Civil

   Divorţul este una dintre situaţiile nedorite, însă frecvent întâlnite în viaţa unui cuplu.

   Dacă sunteţi în nefericita situaţie a unui divorţ, primul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să vă informaţi corect şi din surse sigure asupra acestui subiect.

   Cunoaşterea legii este cel mai important atu atunci când aveţi de a face cu o situaţie ce implică o procedură juridică, aşa cum este divorţul.

   Patru situaţii în care legea permite desfacerea căsătoriei

   Dacă aţi păşit pe această cale şi sunteţi hotărâţi să mergeţi până la capăt, va fi necesar să invocaţi unul dintre motivele legale pentru desfacerea unei căsătorii:

Prin acordul soţilor

 *  la cererea unuia dintre soţi, pe baza unor motive temeinice care fac imposibilă continuarea căsătoriei;

 *  la cererea unuia dintre soţi, fără invocarea unui motiv, însă după o perioadă de cel puţin doi ani în care soţii au locuit separat;

La cererea unuia dintre soţi, din motive medicale.

   În cazul divorţului prin acordul părţilor, nu este relevantă durata căsătoriei, iar existenţa copiilor minori nu poate împiedica iniţierea acţiunii.

   Totuşi, un divorţ prin acordul părţilor nu este posibil dacă una dintre părţi este sub interdicţie.

Divorţul pe cale administrativă, posibil numai în anumite situaţii

   Divorţul poate fi realizat pe cale administrativă sau judiciară.

   Potrivit art. 375 al Codului Civil, divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială poate fi solicitat dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi.

   Ofiţerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii.

   Dacă există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, divorţul poate fi constatat de notarul public numai atunci când soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la :

• numele de familie pe care să îl poarte dupa divorţ,
• exercitarea autorităţii parinteşti de către ambii părinţi,
• stabilirea locuinţei copiilor după divorţ,
• modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi
• stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, şi pregătire profesională a copiilor.

   Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soţilor nu respectă interesul minorului, divorţul nu poate fi pronunţat pe cale administrativă.

   Ofiţerul de stare civilă sau notarul poate respinge cererea de divorţ, dacă va considera că nu sunt întrunite condiţiile legale.

   Legea nu prevede căi de atac împotriva acestui refuz. Singura posibilitate rămâne ca soţii să se adreseze cu cererea de divorţ instanţei de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza altui temei prevăzut de lege.

   Divorţul pe cale judiciară – singura soluţie în cazul unui conflict între soţi

   În majoritatea cazurilor, cuplurile se despart din cauza unor stări conflictuale ce fac imposibil un acord care să permită divorţul pe cale administrativă.

   Divorţul pe cale judecătorească rămâne singurul mod de a rezolva disensiuni cu semnificaţii juridice complexe, cum ar fi:

• lipsa unui acord privind exercitarea autorităţii părinteşti,
• domiciliul copiilor după divorţ,
• contribuţia părinţilor la îngrijirea minorilor, partajul etc.

   În acest caz, procedura este cea a divorţului din culpă, iar acţiunea este intentată de unul dintre soţi atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav deteriorate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

   Divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei.

   Daca din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpă comună, chiar dacă numai unul dintre soţi a depus cererea de divorţ.

   Dacă soţul reclamant decedeaza în timpul procesului, moştenitorii săi pot continua acţiunea de divorţ. Acţiunea continuată de moştenitori este admisă numai dacă instanţa constată culpa exclusivă a soţului pârât.

   Dacă divorţul a fost solicitat după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani, el se pronunţă din culpa exclusivă a soţului reclamant, cu excepţia situaţiei în care pârâtul se declară de acord cu divorţul, când acesta se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor.

   Evident, este posibil şi divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară, în condiţii similare celui pe cale notarială sau administrativă.

   În aceste situaţii, divorţul poate fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie. Instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ.

   Dacă divorţul este pronunţat în baza unor motive medicale care fac imposibilă continuarea căsătoriei, decizia instanţei nu va menţiona culpa soţilor.

   Efectele divorţului încep din momentul în care hotărârea devine definitivă

   Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă.

   Prin excepţie, dacă acţiunea de divorţ este continuată de moştenitorii soţului reclamant, căsătoria se socoteşte desfăcută la data decesului.

   În cazul divorţului pe cale administrativă sau notarială, căsătoria încetează pe data eliberării certificatului de divorţ.

   La desfacerea casatoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei.

   Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei.

   Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.

   Divorţul este considerat pronunţat împotriva soţului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria. Acesta pierde drepturile pe care legea sau convenţiile încheiate anterior cu terţii i le atribuie. Aceste drepturi nu sunt pierdute în cazul culpei comune sau al divorţului prin acordul soţilor.

   Fără îndoială, cele mai spinoase probleme în cazul unui divorţ sunt situaţia copiilor minori rezultaţi din căsătorie şi partajul bunurilor soţilor.

   Dacă situaţia minorilor este clar reglementată de lege şi se rezolvă având în vedere interesul superior al acestora, partajul poate reprezenta un proces dificil şi complex.

   Prezenţa unui avocat familiarizat cu toate aspectele de detaliu ale procedurii judiciare dictează rezultatul final.

   Pentru că, de regulă, acordul părţilor nu este posibil, experienţa unui avocat specializat este esenţială în instanţă.

   Acesta va propune cele mai adecvate căi de reprezentare a intereselor clientului, pe baza legilor în vigoare şi a situaţiilor particulare fiecărui caz.