Încadrarea juridică greșită a faptei contravenționale. Consecințe

   Procesul-verbal de contravenție este nul pentru încălcarea principiului legalității în situația în care nu există corespondență între fapta reținută și norma juridică în care fapta a fost încadrată. 

   În cadrul plângerii contravenționale, instanța nu poate să schimbe încadrarea juridică a faptei reținute prin procesul-verbal de contravenție, să reîncadreze în drept fapta, în condițiile în care consideră greșită încadrarea sa.

   Extras din considerentele deciziei nr. 48/2019 a Tribunalului București:

   ”Fapta de a conduce la data de 16.05.2017, ora 08.07 autoturismul cu nr. X din direcția __ și de a efectua virajul la stânga peste marcajul dublu longitudinal continuu ce separă cele două sensuri nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 77 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare și sancționate de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare , așa cum s-a reținut prin procesul-verbal de contravenție nr. x, întocmit de DGPMB – Brigada Rutieră la data de 16.05.2017, ci ale contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare și sancționate de art. 102 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare , cu privire la „ schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație” , fiind realizată o încadrare juridică greșită a faptei reținute în sarcina apelantului-petent.

   Nefiind vorba de o persoană care să fi fost implicată sau să fi avut cunoștință de producerea unui accident de circulație în urma căruia să fi rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane, precum și situația în care în eveniment ar fi fost implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase care ar fi avut obligația să anunțe de îndată poliția și să apeleze numărul național unic pentru apeluri de urgență 112, existent în rețelele de telefonie din România” și nici de „circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis”, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 77 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau dispozițiile art. 108 alin. 1 lit. a pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare , așa cum a reținut prima instanță.

   De altfel, așa cum a susținut și apelantul-petent, sancțiunile pentru cele două contravenții, confundate de prima instanță, respectiv cea reglementată de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cea prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare nu sunt încadrate între aceleași limite.

   Contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare este sancționată cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni (2 sau 3 puncte-amendă) și 2 puncte de penalizare, conform art. 99 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în timp ce contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă) și 6 puncte de penalizare, conform art. 102 alin. 1 si 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

   În speță, nu există corespondență între fapta reținută în procesul verbal și norma juridică în care fapta a fost încadrată , ceea ce este de natură să determine nelegalitatea procesului-verbal de contravenție.

   Instanța de control contravențional nu poate să schimbe încadrarea juridică a faptei reținute prin procesul-verbal de contravenție, să reîncadreze în drept fapta, în condițiile în care consideră greșită încadrarea sa.

   Instanța nu poate schimba textul de lege indicat de organul constatator cu cel care își găsește incidența în cauză, prin raportare la starea de fapt reținută (contravenția fiind prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare și sancționată de art. 102 alin. 1 ș i 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare ).

   În cadrul plângerii contravenționale, instanța este învestită cu cercetarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, așa cum acesta a fost încheiat de către agentul constatator, neputând opera modificări în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei.

   Spre deosebire de procesul penal, în care instanța de judecată poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, în dreptul contravențional plenitudinea de competență o are doar agentul constatator.

   Pe cale de consecință, procesul-verbal fiind nul pentru încălcarea principiului legalității, fiind adusă o atingere dreptului la apărare al contravenientului , instanța va admite apelul formulat de apelantul-petent … și va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va admite plângerea contravențională.” 

   (Tribunalul București, Secția a II-a Contencios Administrativ și fiscal, Decizia nr. 48/10 ianuarie 2019, www.rolii.ro)

Logo-header-Juridichub

Despre noi

JURIDICHUB – este o echipă de avocați de tranzacție și litigii cu mare experiență de la unele dintre cele mai mari și cele mai multe firme de avocatură din țară. Obțineți recenzie gratuită a cazurilor.

Contact

E-mail: contact@juridichub.ro

© Juridichub.ro – 2020  |  Toate drepturile rezervate.

Creat și promovat de DECIBEL Medianet srl Tecuci