ÎCCJ. RIL admis privind prescripția dreptului de a obține executarea silită

Prin Decizia nr. 13/2022, ÎCCJ a decis:

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de apel Galaţi şi, în consecinţă, în interpretarea art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, prin raportare la art. 405 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, art. 706 alin. (l) din Codul de procedură civilă, art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. (1), (4) şi (5) din Codul civil, coroborat cu art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2504 alin. (1) din Codul civil, stabilește că:

  1. Regimul juridic aplicabil prescripției dreptului de a obține executarea silită a ipotecii este guvernat de normele de drept substanțial în vigoare la momentul nașterii dreptului creditorului ipotecar de a obține executarea creanței garantate, fiind lipsită de relevanță norma procesuală aplicabilă procedurii de executare silită.
  2. Dreptul de a obține executarea silită în temeiul contractului de ipotecă se stinge, pe cale accesorie, prin efectul prescripției executării silite a creanței întemeiate pe contractul de credit, dacă aceasta din urmă începe să curgă anterior datei de 1 octombrie 2011.
  3. În cazul în care prescripția dreptului de a obține executarea silită a creanței garantate începe să curgă după 1 octombrie 2011 (inclusiv), executarea silită a ipotecii nu se stinge, pe cale accesorie, chiar dacă dreptul de a obține executarea silită a creanței principale este prescris, situație în care termenul de prescripție aplicabil este de:

– 3 ani, potrivit art. 405 alin.(1) teza I din Codul de procedură civilă din 1865, dacă prescripția dreptului creditorului ipotecar de a obține executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă în intervalul 01 octombrie 2011-14 februarie 2013.

– 10 ani, potrivit art. 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, dacă prescripția dreptului creditorului ipotecar de a obține executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă după 15 februarie 2013 (inclusiv).

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iunie 2022.

Logo-header-Juridichub

Despre noi

JURIDICHUB – este o echipă de avocați de tranzacție și litigii cu mare experiență de la unele dintre cele mai mari și cele mai multe firme de avocatură din țară. Obțineți recenzie gratuită a cazurilor.

Contact

E-mail: contact@juridichub.ro

© Juridichub.ro – 2020  |  Toate drepturile rezervate.

Creat și promovat de DECIBEL Medianet srl Tecuci