Exercitarea exclusivă a autorității părintești de către unul dintre părinții divorțați – 15 ianuarie 2018 Drept Civil Jurisprudenta

   ”Potrivit dispozițiilor art. 483 Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi.

   Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate. Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.

   Conform dispozițiilor art. 397 din Noul Cod Civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel iar dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.

   Dispoziţiile art. 36 din Legea 272/2004 stabilesc că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.

   Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

   Instanţa a apreciat că cererea de exercitare exclusiva a autoritatii parintesti este întemeiată, dat fiind ca dezinteresul si lipsa de implicare a paratului în creşterea şi educarea minorului şi perioada lunga de timp in care această stare s-a perpetuat a dus la întreruperea comunicării intre părinţi in ceea ce priveşte deciziile importante din viaţa copilului, mama asumându-şi in fapt toate drepturile si obligaţiile cu privire la copil, astfel că o eventuala autoritate părintească comuna este de natura a aduce atingere interesului superior al minorilor.

Instanţa are în vedere şi dezinteresul pârâtului la soluţionarea cererii, pârâtul neînţelegând să îşi prezinte poziţia procesuală ori să combată în vreun fel susţinerile reclamantei.

   De asemenea, instanţa reţine din probatoriul administrat că pârâtul este un consumator de băuturi alcoolice şi că acesta se manifestă violent fizic şi verbal faţă de reclamantă.” (Judecătoria Iași, Sentința civilă nr. 7476 din 30 mai 2017, definitivă prin neapelare, portal.just.ro)