”Petentul P.L.S. a solicitat în contradictoriu cu intimata DGPMB, anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PBX nr. X/21.10.2017.

   În motivarea în fapt, petentul a arătat că, în momentul înregistrării vitezei respective, autoturismul pe care îl conducea îi indica o viteză de până în 65 km/h, iar în cuprinsul procesului-verbal contestat nu se găsesc datele necesare identificării aparatului radar folosit, aceasta reprezentând o gravă omisiune a agentului constatator.

   Neînscrierea acestor elemente în procesul-verbal îl pune în imposibilitatea de a verifica legalitatea cinemometrului utilizat, motiv pentru care petentul apreciază că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută, iar orice dubiu profită pretinsului contravenient.

   A mai arătat că, sub aspectul condiţiilor de formă, procesul-verbal a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative, fapt ce atrage nulitatea absolută a acestuia, motivat de faptul că acesta nu cuprinde descrierea faptei contravenţionale cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei, simpla reproducere a normei nu este suficientă pentru a fi considerată îndeplinită condiţia.

   A precizat că, agentul constatator nu a indicat în procesul-verbal seria aparatului radar (indicând doar tipul), care a înregistrat viteza autoturismului, aspecte ce au relevanţă cu privire la temeinicia şi legalitatea procesului-verbal, precum şi viitoarelor documente ce urmează a fi înaintate de intimată ca probe în procesul-civil şi nu a indicat direcţia de deplasare. (…)

Instanța,

   Deşi în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forţa probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în practica judiciară internă se reţine în mod constant că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor.

Este adevărat că nu se poate nega forţa probatorie a procesului-verbal de constatare a unei contravenţii, acesta fiind totuşi un act întocmit de către un agent al statului, însă toate acestea până la limita de a-l pune pe contravenient în imposibilitate de a se apăra.

Astfel, în situaţia din speţa dedusă judecăţii, procesul-verbal trebuie să fie susţinut de dovezile în baza cărora s-a întocmit, respectiv raportul întocmit de agentul constatator şi înregistrarea video de pe aparatul radar sau planșele fotografice din care să reiasă faptul că petentul a fost surprins de aparatul radar cu o viteză peste cea legală.

   Stabilirea vitezei de rulare a autoturismului s-a efectuat cu un mijloc tehnic aparat radar montat pe MAI 34448 – ROM 208, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal, însă din buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01.2265 (f.28) rezultă că pe autoturismul MAI 34448 era montată unitatea de control și înregistrare ROM 399 și nu unitatea ROM 208, această unitate fiind montată pe un alt autoturism MAI 34462 (f. 16), motiv pentru care instanța nu poate stabili cu certitudine nici care era autoturismul pe care era montat aparatul, nici care era numărul unității de înregistrare și nici faptul că această unitate era verificată metrologic.

   Analizând documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal depusă de către intimată, instanța constatată că aceasta nu a dovedit săvârșirea de către petent a contravenției pentru care a fost sancționat, deși sarcina probei aparține intimatei.

   Înfăptuirea justiţiei cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

   În speţa dedusă judecăţii, nu se poate aprecia că intimata a dovedit contravenţia, neputându-se stabili, fără dubiu, dacă sunt întrunite toate condiţiile de atragere a răspunderii civile contravenţionale a petentului, instanţa având în vedere, sub acest aspect, şi principiul in dubio pro reo (dubiul profită petentei).

Astfel, în condiţiile în care din probele administrate nu rezultă cu certitudine săvârşirea faptei ilicite de către petent pe care intimata a înţeles să o sancţioneze, soluţia firească este aceea de a anula procesul verbal de constatare a contravenţiei, îndoiala fiind echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie.

   În consecinţă, instanţa, în temeiul art. 34 alin. 1 coroborat cu art. 31 din O.G. nr. 2/2001 va anula procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PBX nr. X/21.10.2017.” (Judecătoria Sectorului 1 București, Sentința civilă nr. 1046 din 21 februarie 2018, portal.just.ro)