Societatea profesională de avocați “Argint Frâncu și asociații” este varianta optimă de reprezentare pe care o puteți alege pentru a obține cu celeritate cele mai bune soluții juridice pentru problemele dumneavoastră, indiferent de locul sau natura speței.
Cu o experiență de până la 3 generații, avocații care formează echipa noastră acoperă, prin specializările lor, toate domeniile juridice.
Beneficiind în plus și de pregătirea de excepție demonstrată prin atestări și pregătiri universitare tangențiale precum: psihologie, științe politice, expertiza tehnologiilor electorale, relații internaționale și studii europene, management, drept și administrație publică europeană, ne permitem să abordarăm complex și multidisciplinar orice speță.
Societatea ARGINT, FRÂNCU ȘI ASOCIAȚII este recunoscută și de instituții specializate la nivel național precum Protecjust și internațional, respectiv Supreme Council of European Business, Amworld Advisor & Facilitators, Morpohis Group, Enterprise Florida, Chambrers Federation și beneficiază de avocați colaboratori atât în țară cât și în Europa
La echipa noastră se mai adaugă colaborările pe care le avem cu cei mai renumiți experți din toate domeniile adiacente sferei juridice, evaluatori, notari executori judecătorești, care împreună cu noi vă stau la dispoziție în a obține cele mai optime soluții în probleme de maximă complexitate.